Darius Vâlcov un nou atac la RCS&RDS

Pe pagina de facebook, Darius Vâlcov, atacă RCS&RDS compania „miliardarului fără chip” Teszari. „Acum două săptămâni am atras atenția asupra neregulilor de la data listarii Digi. Am revenit și am întrebat ASF-ul (Autoritatea de Supraveghere Financiară, n.r.) dacă este adevărat că valoarea contabilă a acțiunilor DIGI este de 1 leu și 8 bani. Încă aștept răspunsul la această întrebare! La data listarii, acțiunile DIGI erau cotate la 40 lei. Astăzi ele sunt la 28 lei (cu 30% mai puțin) și continuă să scadă. Pentru corectă informare a românilor continui să întreb ASF: 1) Este adevărat că peste 3 milioane români au acțiuni la DIGI, prin intermediul fondurilor de pensii (Pilonul II)? 2) Este adevărat că o mare parte a banilor încasați pe acțiunile DIGI s-au dus în contul unei firme offshore din Cipru? 3) Este adevărat că datoriile DIGI depășesc 1,3 miliarde euro, cu mult peste valoarea activelor? 4) Aveau voie fondurile de pensii să achiziționeze acțiuni la o companie urmărită penal?” susține Vâlcov în postarea sa.
Luna trecută, Vâlcov, declara că şase din şapte fonduri de pensii private au cumpărat acţiuni la RCS&RDS, în condiţiile în care compania a înregistrat, într-un an, scăderi pe bursă de 25%, iar trendul se menţine şi în anul următor. „Nu putem decât să spunem oamenilor. ASF trebuie să intervină pentru că atunci când te listezi la bursă vii cu un prospect şi spui cumpăraţi acţiuni la Digi că acţiunea e cu 10% mai mult, iar într-un an tu eşti cu 25% mai puţin, nu te dezvolţi, îţi faci mai multe datorii, să ştii că în acel moment se cheamă în SUA fraudă, iar această fraudă trebuie verificată. Luni pe bursă poate oricine să verifice de ce o companie care are tehnologia învechită pentru că suntem amândoi conştienţă că în 3-4 ani nu se va mai trage cabluri în România şi nicăieri în lume, azi avem alte tehnologii. Când vinzi românilor o iluzie şi le iei banii de pensii…”, spunea atunci consilierul de stat. În replică, Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a precizat că afirmaţiile lui Vâlcov pune într-o lumină negativă, în mod nemeritat, performanţele Pilonului II de pensii private din România. Administratorii Pilonului II din România precizează că comisioanele percepute sunt semnificativ mai mici decât cele percepute de sistemele similare din alte state, precum şi de alte sisteme de economisire. Studiul „Update of IOPS Work on Fees and Charges” realizat de IOPS (organizaţia ce grupează toate instituţiile de supraveghere a sistemelor de pensii private şi asigurări din statele lumii) în 2014 a arătat că valoarea totală a comisioanelor percepute de administratorii fondurilor de pensii este cu 25% (un sfert) mai mică decât media celorlalte 42 de sisteme similare de economisire din statele membre IOPS.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *