Dăncilă a trimis corpul de control la Tarom și Ministerul Transporturilor

Premierul demis Viorica Dăncilă a dispus trimiterea Corpului de control al prim-ministrului la Ministerul Transporturilor şi la Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA, „în scopul clarificării aspectelor manageriale semnalate de mass-media”, informează Guvernul într-un comunicat transmis vineri, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, acţiunea de control vizează activitatea din acest an şi are următoarele obiective: verificarea respectării prevederilor legale privind regulile de guvernanţă corporativă la nivelul TAROM SA, privind operarea aeronavelor din flota companiei, precum şi a modului de îndeplinire, de către Ministerul Transporturilor, a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar la TAROM SA.

„Am dispus de urgenţă efectuarea acestui control care să clarifice aspectele grave semnalate în mass-media. Este imperativ să fie stabilit adevărul şi să ne asigurăm că au fost respectate prevederile legale. În cazul în care instituţiile abilitate vor constata încălcarea legii, cei vinovaţi trebuie sancţionaţi„, a declarat Viorica Dăncilă.

Preşedintele PNL, premierul desemnat Ludovic Orban, a declarat miercuri că, potrivit unor reprezentanţi ai TAROM, directoarea companiei, Mădălina Mezei, a fost demisă la începutul acestei săptămâni deoarece ar fi refuzat să ţină la sol aeronavele în ziua moţiunii de cenzură, având în vedere că peste 20 de parlamentari urmau să vină din ţară la Bucureşti.

Ulterior, potrivit unor informaţii apărute în spaţiul public, Mezei a confirmat acest lucru, precizând, totodată, că i-ar fi spus ministrului că o astfel de decizie ar reprezenta un abuz.

Citiți continuarea pe Agerpres.ro

Poliția îl prezintă pe unul dintre numeroșii români fără vină, care, deși au respectat legea, au avut de suferit. Au căzut victime unor șoferi care nu țin cont de nimic când sunt la volan.

Pietonii devin astfel „obstacole” umane, chiar dacă traversează regulamentar. De cele mai multe ori se aleg cu o sperietură zdravănă. Alteori, sunt spulberați în accidente rutiere grave.

Există, din acest punct de vedere, adevărate „drumuri ale crucilor”, locuri în care se petrec foarte multe tragedii pe șosele.

Cifrele sunt grăitoare. Numai în primele 9 luni ale acestui an, au murit pe trecerile pentru pietoni 58 de persoane. Alte câteva sute au fost grav rănite.

Pentru mulți dintre cei care au scăpat cu viață în urma accidentelor, consecințele asupra stării fizice și psihice sunt devastatoare.

Poliția Română a lansat o campanie adresată șoferilor, cărora li se cere să conștientizeze că pietonii sunt vulnerabili.

Mesajul este simplu și puternic: mașinile se repară dar oamenii, de multe ori, NU!

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *