Cum să scapi de insomnie rapid, eficient și în mod natural

Insomnia atrage după sine alte neplăceri, precum oboseala sau încordarea psihică. Pentru a scăpa de insomnie, iată câteva plante medicinale foarte eficiente și la îndemâna oricui, conform almanahonline.ro.

Mușețelul, această plantă medicinală, este foarte eficientă pentru combaterea insomniei și este recomandată atât în cazul copiilor, cât și al vârstnicilor. Este folosit pentru calmarea sistemului nervos și tratarea celor ce suferă de anxietate. Poate fi consumat sub formă de ceaiuri dar și pentru băi din plante.

Valeriana, această plantă este foarte eficientă în cazul celor ce suferă de insomnie. Conform aceleași surse, aceasta are efect de relaxare atât asupra sistemului nervos, relaxând mintea și mușchii. Este recomandată sub formă de ceai, seara înainte de culcare.

Gura lupului este planta potrivită pentru cei care nu pot dormi din cauza gândurilor ce-i macină. Este o plantă liniștitoare. Se recomandă consumul a două-trei căni pe zi de ceai din această plantă sau o jumătate până la o linguriță de tinctură de gura lupului, diluată în puțină apă caldă, de trei ori pe zi. În combinație cu valeriana este un somnifer natural excelent. Trebuie luat cu patru ore înainte de culcare, un sfert până la o linguriță de tinctură de valeriană și gura lupului, din oră în oră.

Hameiul este foarte eficient în tratarea insomniei cauzate de hipertensiune. Această plantă ajută la ameliorarea anxietății și ajută la calmarea stresului. Tinctura de valeriană în amestec cu tinctura de hamei, în părți egale și consumat câte jumătate de linguriță din oră în oră, cu trei ore înainte să vă puneți la culcare, vă va ajuta să aveți un somn odihnitor și nu veți suferi de insomnii. De reținut este că fitoterapeutul avertizează asupra faptului că hameiul nu trebuie consumat de cei care suferă de depresie cronică, scrie aceeași sursă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *