Cum poate Tudorel Toader să revoce procurorul general

După revocarea Laurei Codruța Kovesi, în sistemul judiciar se vehicula că în luna septembrie Augustin Lazărva fi revocat din funcția de procuror general al României. De altfel, ori de câte ori a fost întrebat dacă și când se va face evaluarea lui Augustin Lazăr, ministrul spunea că pentru toți „vine o vreme a evaluării”.

Vremea evaluării lui Augustin Lazăr a venit la mai puțin de două luni de la revocarea Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA, anunțul fiind făcut printr-o postare pe Facebook.

„Declanșez procedura legală pentru evaluarea activității manageriale desfășurată de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție! Preambul: În urmă cu câteva săptămâni afirmam faptul că vine vremea când fiecare trebuie evaluat. În urmă cu câteva luni apreciam disponibilitatea procurorului general al PÎCCJ pentru desecretizarea Protocolului din 2009. Zilele acestea aflăm că în realitate a fost „desecretizat” un protocol „abrogat” încă din 2016. Aceasta deoarece, potrivit art. 27 al Protocolului din decembrie 2016, „La data intrării în vigoare a prezentului Protocol se abrogă Protocolul de cooperare între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin în domeniul securității naționale nr…..din 04.02.2009”. Folosirea sintagmei „se abrogă”, arată și faptul că semnatarii respectivelor Protocoale au înțeles să le confere acestora valențe normative. Rezultatele evaluării, însoțite de eventuale propuneri, vor fi făcute publice în termen de cel mult 30 de zile”, scria, sambata, ministrul Justiției.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *