Cum își măreau militarii pensiile prin Casa de Pensii a MApN

Comisia de Control a Curţii de Conturi a găsit unele neconcordanţe privind procedura de indexare a pensiilor la Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării şi a stabilit măsuri şi termene de remediere. Casa Sectorială de Pensii a contestat decizia şi s-a adresat instanţei, anunță news.ro.

Potrivit unor precizări ale Casei Sectoriale de Pensii a MApN, în vederea soluţionării pe cale legală a unor probleme semnalate de pensionarii militari în legătură cu modul de implementare de către Casa de Pensii Sectorială a MApN a procesului de actualizare a pensiilor militare în concordanţă cu prevederile Legii nr.152/2017, coroborate cu art.60 din Legea nr.223/2015, precum şi cu privire la existenţa unor diferenţe de procedură în aplicarea acestei operaţiuni între casele de pensii sectoriale ale Ministerului Afacerilor Interne şi MApN, ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, a solicitat Curţii de Conturi a României o verificare şi transmiterea unui punct de vedere către MApN.

”Solicitarea ministrului apărării naţionale a avut în vedere şi fundamentarea unei poziţii unitare a MApN în cadrul proceselor aflate pe rolul instanţelor între pensionarii militari şi MApN, procese având ca obiect aspectele menţionate mai sus. Comisia de control a Curţii de Conturi a identificat unele neconcordanţe privind procedura de indexare a pensiilor şi a stabilit măsuri şi termene pentru remedierea acestora, concluzionând controlul cu Decizia nr. 4 / 13.07.2020”, a arătat sursa citată.

Casa de Pensii Sectorială a MApN a procedat la contestarea Deciziei Curţii de Conturi şi, ulterior, s-a adresat instanţei de judecată pentru clarificarea aspectelor rămase în discuţie. La acest moment, nu pot fi făcute publice documentele care stau la baza dosarului acţiunii deschise în instanţă, procedurile legale interzicând în mod expres acest lucru, au transmis reprezentanţii Casei de Pensii Sectorială.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *