Cu funcţionaru’ la psihiatru!

Într-o zi, intrigat şi revoltat de drama unei familii care îşi pierduse agoniseala de-o viaţă din cauza ignoranţei şi superficialităţii unui judecător care nu fusese capabil să înțeleagă ceva din probele administrate, dar nici nu îşi dăduse silinţa dintr-un sentiment de autosuficienţă, care caracterizează mai toţi magistraţii zilelor noaste, am întrebat un prieten, fost magistrat la rândul său, devenit „pensionar special” cum este posibil ca o categorie profesională care se doreşte şi care ne-a fost prezentată ca fiind o elită a socităţii să dea dovadă de atâta lipsă de profesionalism şi implicare în actul de justiţie. Răspunsul primit de la prietenul meu m-a cutremurat la acel moment şi a ajuns să mă urmărească precum un coşmar: Magistraţii sunt expresia societăţii actuale. De unde vrei să fie recrutaţi, de pe Marte?

Cu toate că mi-a displăcut profund răspunsul primit, cu toate că prima reacţie a fost de a-l acuza şi pe prietenul meu de superficialitate, de lipsă de empatie şi de împlicare, ulterior am înţeles că fiecare instituţie care intră în componența lanțului trofic ce poartă denumirea de „aparat de stat” formează o verigă trofică. Aşadar, cum putem vorbi despre un magistrat educat şi cu un simţ al responsabilităţii care s-a format într-un sistem de învăţământ neperfomant, în care profesorii îşi ţin orele de mântuială pentru a obliga ulterior elevii să vină la meditaţii sau, în cel mai sumbru caz, în care avem de-a face cu profesori agramaţi, care nu sunt capabili să scrie o cerere adresată unei autorităţi? Vorbim despre medici care, de fapt, au 8 clase şi care operează, despre profesori universitari care nu au promovat bacalaureatul şi despre tot felul de anomalii create de un sistem neputincios să gestioneze şi să asigure un control eficient asupra unor segmente de activitate.

Cum am putea vorbi despre performanţa învățământului când acesta se subordonează autorităţilor locale, când directorii de şcoli sunt ”numiţi politic”, iar politicul ultimilor trei decenii în România este expresia venalismului şi a idioţeniei!?!?
Problema cu adevărat gravă este că oamenii pregătiţi, blazaţi de statul care nu a fost capabil să le asigure un trai decent şi un venit pe măsura pregătirii lor au plecat din ţară, copiii ne sunt răpiţi, traficaţi sau au o sănătate precară cauzată de un sistem de sănătate ineficient şi de cea mai proastă alimentaţie din Europa, iar în felul acesta populaţia României va fi alcătuită din scurt din pensionari şi bugetari. Dacă mai adăugăm faptul că unii pensionari sunt „speciali”, colapsul este iminent. Creşterile salariale pentru unele categorii profesionale, deşi ar fi trebuit să scadă corupţia, au creat un efect invers, în sensul că magistraţii și medicii au devenit bugetari cu salarii speciale, dar şi cu o „şpagă specială”.
Dacă ar fi să vorbim strict despre cazul Caracal şi despre proaspătul demisionar Felix Bănilă, am văzut în spaţiul public o grămadă de teorii care vorbeau despre faptul că se urmăreşte de fapt instaurarea unui interimat perpetuu al parchetelor din România, că a fost o imixitiune politică etc etc. Dacă ar fi să dăm crezare teoriilor conspirației, s-ar naşte presupunerea că oamenii din poziții înalte știu întotdeauna ce fac.

Când fac ceva fără sens, teoreticienii conspirației își imaginează că au motive secrete, când, de fapt, acest lucru este provocat din pură ignoranță și incompetență. Când Bănilă a sforăit la şefia DIICOT şi în România se consumă droguri până şi în cele mai amărâte licee, când proxeneţii români au ajuns să sperie continente întregi, ajungem să credem că acesta a fost un act de complicitate. Intervenţia lui Bănilă de duminică 29.09.2019 de la Antena 3 m-a convins că omului acestuia i-ar fi greu să aibă grijă singur şi de un căţel, darămite să controleze şi să coordoneze activitatea DIICOT. Credeţi că procurorul maratonist ar fi avut un plan ascuns atunci când alerga ca un iepure, cu o foaie împăturită în dreptul capului!?!? Nu! Era doar o reacţie a unui om neputincios, un om incompetent care nu poate rosti cu demnitate două vorbe. Nu este nimic criticabil în faptul că nu toţi ne-am născut genii, oameni cu prezenţă de spirit sau cu reacţii adecvate situaţiilor la care ne raportăm şi am putea accepta că există incompetenţă ca un caz izolat, ca o expresie a unui fenomen întâmplător, însă aparatul de stat din România zilelor noaste îmi aminteşte de cuvintele lui Henry Hazlitt care spunea că „Întreaga evanghelie a lui Karl Marx poate fi rezumată într-o singură propoziție: „Urăște-l pe cel care este mai bun decât tine!” Niciodată, sub nici o circumstanță, nu se admite că succesul acestuia poate fi datorat propriilor sale eforturi, contribuției productive pe care a adus-o întregii comunități.

Întotdeauna, succesul lui este atribuit exploatării, înșelăciunii, a furtului mai mic sau mai mare de la alții. Niciodată, sub nici o circumstanță, nu se admite că propriul tău eșec poate să rezulte din slăbiciunea ta ori că eșecul oricui altcuiva poate fi generat de propriile sale defecte: lenea sa, incompetența sa, nenorocul său și stupiditatea sa.”

De un reviriment rapid al pregătirii şi de o schimbare de mentalitate a funcţionarului român peste noapte nici nu poate fi vorba în aceste momente, iar dacă este clar că politicienii şi bugetarii români nu au fost prea mult la şcoală şi nu vor să meargă nici în ultimul ceas, că nu au simţul ridicolului şi că nu îi deranjează faptul că au devenit subiecte de glume, precum Bulă în epoca comunistă, mai aveam o singură şansă: Cu funcţionaru’ la psihiatru!

„Există puține lucruri mai periculoase decât un amestec de putere, aroganță și incompetență.”
Bob Herbert

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *