Credite obținute cu acte false, prejudiciu de 3, 2 milioane lei

Zeci de percheziţii se desfăşoară, marţi, în Bucureşti şi alte şapte judeţe, la persoane bănuite că au luat credite cu acte false, Potrivit Poliţiei Capitalei, prejudiciul este de 3,2 mil.lei, scrie Mediafax.

Poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, fac, marţi, 44 de percheziţii în Bucureşti, Ilfov, Dâmboviţa, Teleorman, Ialomiţa, Călăraşi, Prahova şi Giurgiu, urmând 56 de mandate de aducere să fie puse în aplicare, într-un dosar privind infracţiuni de înşelăciune, fals în declaraţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

„Din datele şi probele administrate în cauză, rezultă presupunerea rezonabilă că bănuiţii au desfăşurat activităţi de natură infracţională, constând în obţinerea de credite bancare în baza unor documente false şi depunerea unor declaraţii fiscale la organele financiare pentru ca persoanele respective să figureze în mod nereal ca angajaţi ai unor societăţi comerciale”, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia Capitalei.

 

 

sursa foto: antena3.ro

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *