Cosmin Contra: Vrem să facem din Dinamo din nou o echipă puternică în România

Noul antrenor al echipei Dinamo, Cosmin Contra, a declarat, miercuri seară, la Digisport, că investitorii spanioli au acceptat toate condiţiile sale, iar dorinţa comună este de a readuce echipa din Şoseaua Ştefan cel Mare la un nivel înalt, anunță news.ro.

„În momentul în care a existat interesul ca spaniolii să ia Dinamo şi disponibilitatea lor ca eu să fiu managerul acestui proiect, le-am spus că, în momentul în care vor lua Dinamo, eu sunt dispus să vorbim, să vedem ce îşi doresc ei şi ce pot să le ofer eu şi dacă dorinţele celor două părţi pot să coincidă şi să facem treabă bună la Dinamo. Acum două săptămâni, când m-aţi sunat, nu fusesem contactat. Lucrurile s-au grăbit puţin în ultimele 4-5 zile, când eram la Lisabona. Am fost sunat de investitori, de Melero, de Cortacero, de Rufo , care este director sportiv, am avut un videochat, pentru că acum avem tehnologia asta, şi am vorbit despre ceea ce îşi doresc ei, ce pot eu să le ofer şi despre anumite condiţii care erau obligatorii că să ajungem la o înţelegere. Au fost discuţii două zile la rând, am ajuns la o înţelegere din toate punctele de vedere şi mai trebuia, după finala UCL, să semnăm actele. Eu am negociat cu Cortacero, cu Melero şi cu Rufo. Eu cu aceste trei persoane am negociat. Totul este în regulă şi toate condiţiile au fost acceptate de către investitorii spanioli şi îşi doresc să facă treabă. Am vorbit despre ceea ce ne dorim fiecare şi asta se reflectă şi în nişte clauze. Nu vor fi doar vorbe, ci fapte. Vrem să facem din Dinamo din nou o echipă puternică în România”, a declarat Contra, la Fotbal Club.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *