Consilierul prezidențial pentru Siguranță Națională, a declarat că atacul armat de la baza militară din Pensacola „pare” să fi fost un atentat terorist

Robert O’Brien, consilierul prezidențial pentru Siguranță Națională, a declarat că atacul armat de la baza militară din Pensacola „pare” să fi fost un atentat terorist, informează cotidianul The Washington Times.

Citește și: Toate lucrurile acestea se pierd datorită incompetenței Guvernului

Citește și: Raed Arafat amenință că pleacă din România. Fondatorul SMURD: Pentru ce am făcut în țara asta, dacă vor să mă demită, să mă demită onorabil
„Nu vreau să prejudiciez ancheta, dar se pare că a fost cineva care a fost radicalizat, indiferent dacă aici și nu este clar dacă avea alte legături cu alte organizații”, a afirmat O’Brien într-un interviu acordat duminică postului CBS, informează Mediafax.

Rachel Rojas, agentul special FBI care se ocupă de acest caz, a transmis presei că FBI-ul tratează atacul armat de vineri ca pe un presupus atentat terorist.

Pe de altă parte, surse din cadrul autorităților americane, citate de CNN, au transmis că atacatorul nu pare să fi avut legături cu grupări teroriste.

Trei persoane au fost ucise în atacul produs în Baza aeriană Pensacola din Florida. Alte opt persoane, inclusiv doi agenţi de poliţie, au fost rănite în atac.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *