Centrele CIA din România și Lituania

Lituania, condamnată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) pentru complicitate la programul centrelor de detenţie secrete ale CIA, a anunţat miercuri că nu va face apel la acest verdict, relatează AFP preluată de Agerpres.

„Am decis că nu are niciun sens să facem apel la Marea Cameră din cauza absenţei unor criterii juridice”, a declarat pentru AFP Karolina Bubnyte Sirmene, o responsabilă din cadrul guvernului.
Curtea, sesizată de doi prizonieri de la Guantanamo care afirmă că au fost deţinuţi în închisori secrete ale CIA din România şi Lituania între 2004 şi 2006, a condamnat în mai cele două ţări pentru că au comis mai multe încălcări ale drepturilor omului ca urmare a complicităţii sale la programul centrelor de detenţie secrete ale CIA.
Lituania a fost condamnată să îi plătească daune în valoare de 100.000 de euro lui Abu Zubaydah, un palestinian apatrid considerat de Washington, în momentul arestării sale, ca unul dintre principalii membri ai organizaţiei Al-Qaida, pentru că a permis autorităţilor americane să îl supună unui „tratament inuman”.
Autorităţile lituaniene au negat existenţa unei închisori secrete a CIA pe teritoriul lor şi au declarat la tribunal că presupusa clădire de la periferia Vilniusului era mai mult „un centru de sprijin pentru serviciile de informaţii”.
Karolina Bubnyte Sirmene a declarat că guvernul lituanian îşi menţine această poziţie, dar nu are nicio şansă legală să modifice decizia.
„Lituania acceptă pe deplin să îşi îndeplinească obligaţiile internaţionale în virtutea Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, însă putem avea propria părere asupra unor fapte”, a declarat responsabila.
„De exemplu, dacă persoana figurează pe lista de sancţiuni a ONU, nu îi putem transfera direct banii, nici să îi depunem pe numele său”, a continuat Karolina Bubnyte Sirmene.
Soluţii la această situaţii vor fi căutate, odată ce decizia va intra în vigoare la sfârşitul lunii, a spus ea.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *