Cel puțin 13 morți în urma violențelor din Bagdad

Comandamentul militar irakian a recunoscut luni că a făcut ‘uz excesiv de forţă’ în ciocnirile cu protestatarii, ce au avut loc duminică spre luni, în urma cărora 13 oameni au murit, potrivit unor surse de poliţie şi medicale citate de AFP, pe când alte surse preluate de Reuters vorbesc depspre cel puţin 15 morți, scrie Agerpres.

A existat o recurgere la forţă excesivă care a depăşit regulile de angajament şi am început să le cerem socoteală ofiţerilor care au comis aceste erori’, se arată în comunicatul comandamentului militar, după o noapte de haos din estul Bagdadului.

În noaptea de duminică spre luni, martorii au relatat despre confruntări violente la Sadr City, un cartier din Bagdad. În imaginile postate online, se aud rafale neîntrerupte, unele de arme grele, în timp ce manifestanţi care incendiază cauciucuri se pun la adăpost.

Până acum, autorităţile, criticate de apărători ai drepturilor omului, afirmau că se conformează ‘standardelor internaţionale’.

Luni, prim-ministrul irakian Adel Abdel Mahdi, comandantul şef al armatei, a ordonat retragerea militarilor şi înlocuirea lor cu poliţişti, în cartierul unde au avut loc violențele.

Premierul le-a cerut forţelor de securitate ‘să respecte integral regulile de angajament specifice protecţiei manifestanţilor şi gestionării revoltelor’.

Duminică, Ministerul de Interne a anunţat că 104 persoane, printre care opt membri ai forţelor de securitate, au murit începând de marţi, când a început o mişcare antiguvernamentală care revendică locuri de muncă, servicii şi combaterea corupţiei.

Conform sursei, peste 6.000 de oameni au fost răniţi la Bagdad şi în mai multe oraşe din sud în care protestele s-au extins rapid.

Cel puțin 110 persoane au fost ucise în interval de o săptămână de când au început protestele, potrivit Reuters., scrie Agerpres.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *