#CARACAL

„Parodia de la #Caracal” mă face, din ce în ce mai mult, să cred că Tuţea a rostit un mare adevăr când spunea „am suferit 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi”. Toate evenimentele acestea îmi dau impresia că trăiesc în mijlocul unui popor bătrân și neputincios, resemnat şi derutat, care aproape nici nu mai ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă, în ce mai crede şi în ce mai speră, dacă mai are vreun crez sau ceva sfânt care să-i dea puterea să mute munţii din loc, dacă mai are vreun ideal sau vreun interes, măcar unul individual, căci despre coalizarea unui interes naţional nici nu mai poate încăpea vorbă la acest moment în România….

Copiii României sunt arşi, ucişi, traficaţi, sechestraţi şi noi stăm şi înghiţim telenovela „Ucigaşului psihopat de la Caracal”, telenovelă care în curând va depăşi, ca număr de episoade, până şi serialul „Tânăr şi neliniştit”.

Citește și: Să ne dea Dumnezeu un strop din curajul Alexandrei!

A fost un incediu la Colectiv şi un simulacru de anchetă, multe lacrimi şi multă durere, peste care se pare că am trecut cu bine, căci doar la câţiva ani distanţă încă ni se pare firesc ca autorităţile statului să ne trateze ca pe nişte numere.

Trăim într-o societate care nu mai are putere să lupte, o societate care s-a obişnuit cu ideea că libertatea este o utopie, demnitatea un moft, iubirea de neam şi ţară este naţionalism extremist, iar cu concursul larg al generaţiei amorfe FACEBOOK a uitat că nu există legătură mai sfântă decât frăţia dintre oameni. Animalele sălbatice îşi iubesc deopotrivă copiii, dar să te înrudeşti prin legătura sufletului, a aspiratiilor, a dorinţelor, a idealurilor şi nu numai prin aceea de sânge este apanajul exclusiv al Omului şi nimic nu poate fi mai înălţător la un moment dat al vieţii fiecăruia dintre noi decât să nu mai vrem să ne rugăm pentru propriile aspiraţii şi să ieşim din zona noastră de confort, pentru a lupta pentru dreptatea semenilor noştri şi pentru siguranţa oricărui copil de pe această planetă.

Îmi place să cred că poporului român i-a fost atribuită de-a lungul timpului noţiunea de popor civilizat, iar un popor civilizat este acela care nu se abate niciodată de la valorile morale, care nu tolerează egoismul individual, egoism care de cele mai multe ori este sursa tuturor nenorocirilor, care nu tolerează dezbinarea,  căci fără unitate nu se va putea înfăptui nici o mare realizare, care nu tolerează minciuna și jocurile ordinare de culise deoarece fără adevăr națiunea își îngrădește propriile libertăți.

Moralitatea în administrarea statului trebuie să devină un concept de interes naţional, căci serviciul de stat trebuie să fie un indicator al calităţii statului. De aceea, statul, odată cu implicarea societăţii civile, ar trebui să se ocupe de această problemă: să ducă o politică de consolidare a bazelor eticii şi moralităţii şi, mai presus de toate, în rândul funcţionarilor publici. Lucrul în această direcţie ar trebui să aibă un caracter sistematic, de durată şi să constea în selectarea unor persoane competente şi responsabile pentru a le pregăti să lucreze în calitate de funcţionari de stat. Iar în acest context, este foarte importantă optimizarea numărului membrilor aparatului de stat, prin crearea pentru stat a posibilităţii de a avea grijă pe deplin de angajaţii săi, însă venalitatea funcţiilor statului a ajuns proverbială în contextul în care o clasă politică nu se ridică la nivelul acestui moment crucial pentru națiunea noastră, ea fiind pe cât de imorală şi de coruptă, pe atât de incompetentă şi analfabetă funcţional.

În momentul de faţă autorităţile statului, precum şi clasa politică, încearcă să ne mascheze metastazele unui sistem bolnav şi corupt, incompentent şi neputincios, livrându-ne în fiecare seară subiecte de telenovelă. Acest lucru nu mai poate continua la nesfârşit, iar ceea ce trebuie să pună în mişcare acţiunile noastre este demnitatea umană, demnitatea inalienabilă a oamenilor de bine şi a oamenilor educaţi, oameni aflaţi în pericolul de a-şi pierde demnitatea dacă vor tolera intolerabilul. Sursa primară a unei democraţii este valoarea şi demnitatea individului, însă din păcate, aşa cum spunea Nicolae Iorga „unii oameni au demnitatea ambiţiei lor, alţii a situaţiei lor, cei mai puţini demnitatea persoanei lor”. În felul acesta s-a ajuns la dispreţul autorităţilor statului faţă de demnitatea umană, prin picătura de deminitate individuală pierdută picătură cu picătură…. o picătură la Revoluţie, o picătură la Mineriadă, o picătură la Colectiv, numai că, există o limită peste care răbdarea încetează să mai fie o virtute şi eu mi-aş dori să vină şi picătura care umple paharul.

 

„Ferește-te de furia omului răbdător.” — John Dryden

Ciprian Demeter

 

 

Facebook Comments

One thought on “#CARACAL

  1. Incopetenti!!! nu cred,oameni care lucreaza în sistem stiu foarte bine ce fac;acest stat le apartine,bani sunt pt.ei si familiile lor,nasi,fini,frati,cumnati,etcCARACATITA” merge la infinit…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *