Când ne vom putea asuma riscul să descoperim adevărul despre Decembrie 1989?

Felul în care arată la acest moment creierul uman este rezultatul unei evoluţii de milioane de ani şi un produs al instinctelor strămoşilor noştri care i-a ajutat să supravieţuiască în grupuri mici de vânători şi culegători. Am fost învăţaţi să tragem repede concluzii, ca o consecinţă a faptului că acest lucru ne poate ajuta să evităm pericolele imediate, ne plac poveştile pline de suspans şi bârfele, pentru că în urmă cu mulţi ani erau singurele surse de informare, iar când avem organismul vlăguit, ne simţim mult mai bine după ce consumăm zahăr sau grăsimi, căci aşa a fost obişnuit de milioane de ani, să-şi găsească sursa de energie în hrana care era puţină sau nu avea caracter constant.

Citește și: România sufocată de bugetarii speciali

Aşa funcţionăm, fie că ne place sau nu, fie că încercăm cu disperare să ne educăm copiii să se abţină de la consumul excesiv de zahăr sau alte alimente, fie că încercăm constant să ne autoeducăm să nu mai tragem concluzii pripite, să nu mai dezvoltăm apetenţă pentru dramă, bârfă sau lucruri interzise. Acesta este motivul pentru care apetitul pentru dramă împiedică, de cele mai multe ori, indivizii să vadă lumea aşa cum este de fapt şi de a merge pe unele căi greşite. Acesta este un studiu cu caracter general, însă dacă ar fi să particularizăm, referindu-ne strict la evoluţia poporului român după 30 de ani de când România, mânată de instinctul decalajului şi de tentaţia de a împărţi lumea în două categorii distincte, Est şi Vest, a hotărât să suprime această prăpastie uriaşă şi să-şi îndrepte destinul într-o altă direcţie, veţi vedea că studiul socio-psihologic amintit mai sus îşi găseşte o îndreptăţită aplicabilitate.

Ştiinţa, educaţia, studiul aprofundat şi o anumită disciplină în realizarea unor obiective au rolul lor pentru dezvoltarea individului, în particular, şi pentru dezvoltarea societăţii, în general, numai că, pentru România de după 1989, timpul zboară altfel, lumea este guvernată după alte reguli şi uneori avem senzaţia că nimic din tot ce am citit sau ni s-a povestit despre adevăr şi dreptate nu se poate regăsi în peisajul României postdecembriste.

În mod paradoxal, cu cât trece mai mult timp de la Episodul Decembrie 1989, cu atât dorinţa noastră de a afla adevărul devine mai pregnantă, căci de 30 de ani încoace pentru noi Crăciunul nu mai este o sărbătoare a bucuriei, ci a devenit o rememorare a unui carnagiu şi un simbol al barbariei, al primitivismului, al nedreptăţii şi al fratricidului.

Pot spune că am simţit anul acesta mai mult ca oricând revirimentul mass-mediei asupra unor aspecte pe care istoria nu ne permite să le dăm uitării, iar copiii noştri nu ne vor ierta niciodată pasivitatea.

„Nu există altă dreptate decât adevărul….. Deci deviza mea este: adevărul şi viaţa, şi nu: raţiunea şi plăcerea. Vreau să trăiesc în spiritul adevărului, chiar dacă trebuie să sufăr pentru asta, mai degradă decât să raţionez în mijlocul plăcerii sau să fiu fericit în chip raţional”, spunea André Malraux

O plagă care nu a fost tratată corect şi la timp, poate duce la apariţia septicemiei, iar decizia superficială de a ne îndepărta de adevărul Revoluţiei din 1989 este la fel de periculoasă ca tratarea septicemiei la domiciliu, cu aspirină şi ceai de muşeţel şi poate avea un efect ireversibil – moartea.

În ciuda speranţelor noastre „de mai bine” pe care le nutrim la fiecare sfârşit de an (eu unul pot spune că nici astăzi nu m-am vindecat de asta), România, pe an ce trece, moare puţin câte puţin.

Peste 5 milioane de români au plecat peste hotare şi pare-se că nu dau semne că şi-ar dori să se mai întoarcă vreodată, natalitatea este într-un declin dramatic, bătrânii care au mai rămas aici sunt săraci şi bolnavi, copiii ne sunt răpiţi, traficaţi, omorâţi şi scoşi la cerşit, iar prostituatele din Occident sunt preponderent de origine română, iar noi continuăm să locuim în blocurile construite de Ceauşescu, să călătorim cu metroul inaugurat în 1979 şi să ni se pară un element de „mare civilizaţie” faptul că reuşim să construim un kilometru de autostradă în 10 ani şi că dăm cu var pe clădirile construite înainte de 1989.

Avem datoria, mai mult decât oricând, să aflăm adevărul despre evenimentele din 1989, iar orice încercare de îndepărtare de adevărul dureros al acelui decembrie ne va arunca şi mai mult în prăpastia neputinţei de a ridica anatema de popor barbar, cu apucături medievale ce a fost aruncată asupra noastră.

Cine a hotărât carnagiul din 1989, care a fost scopul acestuia, de ce nimeni nu fost pedepsit pentru miile de vieţi pierdute şi pentru simulacrul de proces al Ceauşeştilor, sunt întrebări care aşteaptă un răspuns şi ceea ce este mai important este că, în ciuda faptului că noi ne-am resemnat asteptând adevărul şi o viaţă mai bună, generaţiile viitoare nu vor putea merge mai departe fără aflarea adevărului, căci istoria României pare că a încremenit undeva la 1989, iar cei 30 de ani care s-au scurs peste noi, s-au scurs în neant, iar noi suntem mai puţini, mai neputincioşi, mai săraci şi mai bătrâni.

Dacă libertatea înseamnă ceva, înseamnă dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” — George Orwell

 

Ciprian Demeter

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *