Călin Popescu Tăriceanu: PNL nu avea interesul să provoace alegerile anticipate prin demisia Guvernului Orban

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că moțiunea de cenzură care va fi depusă de PSD, ca urmare a faptului că Executivul își angajează răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi, are șanse mari să treacă. Pe cale de consecință legea va fi picată și odată cu ea și Guvernul va fi trântit.

Citește și: Dosarul „Tel Drum” aproape de finalizare

”Nu, noi am spus că susținem alegerea primarilor în două tururi, am cerut-o. Deci nu pot să votez, partidul meu și cu mine, nu putem să votăm o moțiune care să împiedice trecerea la alegerea primarilor în două tururi. De aceea nu ne asociem acestei moțiuni de cenzură.

Părerea mea este că, din calculele pe care le văd, moțiunea de cenzură are foarte multe șanse să treacă și alegerea primarilor în două tururi va rămâne numai un deziderat”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, întrebat joi seară la TVR 1 cum comentează faptul că Marcel Ciolacu a spus că ALDE reprezintă „soluția imorală” în contextul moțiunii, partid căruia îi e frică de alegerile anticipate.

Foarte simplu. Vor să provoace. PNL nu avea interesul să provoace alegerile anticipate prin demisia Guvernului Orban, pentru că atunci președintele era obligat să numească un alt premier, din rândul membrilor Guvernului. Deci dl premier Orban ar fi trecut pe margine. Ca să evite această situație, au mers pe această formulă a asumării răspunderii, care are și avantajul că provoacă PSD la depunerea unei moțiuni de cenzură.

Eu văd posibilitatea unor defecțiuni și într-o parte și într-alta. La PNL eu văd parlamentari care nu sunt încântați cu ideea alegerilor anticipate”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *