Bercea Mondialul, condamnat la 13 ani de închisoare cu executare

Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondialul, a fost condamnat luni, pe fond, de Tribunalul Olt, la o pedeapsă cu închisoarea de 13 ani şi 272 de zile, într-un dosar de tentativă la omor săvârşită în anul 2009 împotriva unui fost viceprimar al municipiului Slatina, Valeriu Matei, scrie dcnews.ro

Sentinţa pronunţată pe 21 octombrie de Tribunalul Olt poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea minutei. Conform soluţiei din cauza menţionată, instanţa ‘condamnă pe inculpatul Anghel Sandu, zis Bercea Mondialul, la pedeapsa principală cu închisoarea de 6 (şase) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor simplu (fapta săvârşită în data de 22.01.2009, în dauna persoanei vătămate Matei Valeriu) (…) Constată că fapta prezentă, săvârşită în data de 22.01.2009, este concurentă cu faptele pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa Penală nr. 209/ 04.04.2017 a Tribunalului Dolj, (…) cu faptele (…) pentru care inculpatul Anghel Sandu a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 29/22.02.2012 a Tribunalului Olt, (…) şi prin Sentinţa penală nr. 83/20.01.2015 a Tribunalului Argeş (…)

În final, inculpatul Anghel Sandu va executa: – pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare şi 272 zile închisoare, în regim de detenţie, (…) deduce perioada executată cu începere de la 20.02.2011 la 16.05.2014, de la 17.05.2014 la 03.08.2014 şi de la 04.08.2014 la 08.02.2019. (…) anulează liberarea condiţionată a inculpatului Anghel Sandu, dispusă prin Sentinţa penală nr. 2147/13.12.2018 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin (…) şi dispune executarea pedepsei principale rezultante, cea de 13 ani şi 272 zile închisoare, în regim de detenţie’.

În aceeaşi cauză a fost condamnat la închisoare cu executare şi fiul lui Sandu Anghel, Laurenţiu Anghel. ‘(…) condamnă pe inculpatul Anghel Laurenţiu, la pedeapsa principală de 9 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav (fapta săvârşită în data de 22.01.2009, în dauna părţii vătămate Matei Valeriu şi a părţii vătămate Văduva Gheorghe Adrian) (…) Constată că prezenta faptă este concurentă cu fapte pentru care inculpatul Anghel Laurenţiu a fost condamnat prin : – Sentinţa penală nr. 2418/17.11.2011 a Jud. Piteşti, (…) – Sentinţa penală nr. 268/26.03.2009 a Judecătoriei Slatina. (…)

În final, inculpatul Anghel Laurenţiu va executa: – pedeapsa principală cea mai grea, cea de 9 ani şi 6 luni închisoare, în regim de detenţie.

Citiți continuarea pe dcnews.ro

 

sursa foto: ziare.com

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *