Armata iraniană anunț despre avionul ucrainean

Armata iraniană a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că a doborât avionul ucrainean care decolase miercuri de la Teheran cu destinația Kiev, însă susține că doborârea aeronavei nu a fost un act intenționat, a informat televiziunea iraniană de stat.

Potrivit comunicatului, avionul a fost doborât ca urmare a unei „erori umane”.

De asemenea, Armata anunță că cei responsabili pentru prăbușirea aeronavei vor fi trași la răspundere.

Anunțul vine în contextul în care autoritățile iraniene au respins în repetate rânduri în ultimele zile acuzațiile potrivit cărora avionul a fost lovit de o rachetă iraniană și s-a prăbușit din această cauză.

Ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif a scris pe Twitter că doborârea avionului ucrainean a fost cauzată de o eroare umană, dar și de „aventurismul Statelor Unite”.

„Aceasta este o zi tristă. Concluziile preliminare ale investigației Forțelor Armate sunt că o eroare umană în timpul unei crize provocate de aventurismul Statelor Unite a dus la acest dezastru”, a scris Zarif pe Twitter.

„Exprim regrete profunde, scuze și condoleanțe cetățenilor noștri, familiilor victimelor și națiunilor afectate”, a adăugat acesta.

Toate cele 176 de persoane aflate la bordul avionului de tip Boeing 737–800 care zbura de la Teheran spre Kiev au murit după prăbuşirea aeronavei.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *