Anunț important emis de CNAIR pentru toți șoferii!

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că începând de vineri, 15.11.2019, vor fi puse în funcțiune pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi din România 13 noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, prin intermediul căroră vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzatoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancționării cu amenda contravențională.

Citește și: Doi elevi de liceu au obținut aprobarea instanțelor de judecată pentru schimbare de sex

Punctele de control ce urmează a fi puse în funcțiune sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Vărșand, Salonta, Borș, Urziceni, Petea, Halmeu, Galați, Oancea, Albița, Sculeni, Stânca, Rădăuți Prut și Siret.

Astfel, de vineri, vor fi 106 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi, precizează compania.

Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deținut de CNAIR.

„Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziția acestora, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secțiunea Verificare Rovinieta) și www.erovinieta.ro un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare)”, mai menționează instituția.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *