AMR  susține demersul Colegiului de conducere al Curții de Apel București

AMR  susține demersul Colegiului de conducere al Curții de Apel București care a sesizat CSM privind solicitarea unor procurori din Consiliu ce vizau proceduri dintr-un dosar în curs. 

„Asociația Magistraților din România (AMR) susține demersul Colegiului de conducere al Curții de Apel București care a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii pentru a stabili dacă acțiunea unora dintre membrii Secției de procurori din cadrul CSM, este de natură să afecteze independența Justiției. (…) Elementul în plus, care dă greutate situației în discuție – sau, mai degrabă, gravitate – este evident: „solicitarea” trimisă Curții de Apel București vine din interiorul „garantului independenței Justiției”. Mai exact, așa cum reiese din informarea de presă a Consiliului Superior al Magistraturii, este vorba despre solicitarea a cinci membri aleși ai Secției pentru procurori, vizând proceduri judiciare aferente unui dosar în curs. Adică informații privind un dosar în care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă. Mai aflăm, din sesizarea Curții de Apel București, apărută în mass-media, că autorii solicitării nu au calitatea de parte în dosar și că demersul lor este făcut în nume propriu”, a precizat președintele AMR, judecătorul Andreea Ciucă, potrivit Mediafax.

„S-a solicitat, pe această cale, sub apanajul Legii privind accesul la informații de interes public, ca instanța să răspundă dacă s-a desființat sau nu un complet de judecată, dacă a fost preluat sau nu de un alt judecător, cerându-se și comunicarea unor documente, referitoare tot la dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București, și anume hotărâri ale Colegiului de conducere, „listele de permanență”, înscrisuri privind imposibilitatea participării la unele ședințe de judecată, vizând dosarul în discuție (al cărui număr a fost expres menționat în „solicitare”), a unor judecători „aflați pe lista de permanență” (mai corect, în planificarea de permanență). În fine, dar nu în ultimul rând, s-au solicitat și „explicații suplimentare”, toate acestea, spun autorii, în scopul verificării principiului repartizării aleatorii a cauzei și pentru că hotărârea Curții de Apel București i-ar putea prejudicia”, mai precizează sursa citată.

„Iar dacă acțiuni ce pot avea un astfel de iz provin din interiorul CSM, prin solicitări-anchetă întreprinse în nume personal, trebuie să știm, clar, răspicat și motivat cum să le calificăm prin raportare la obligația respectării independenței Justiției. Căci dacă sunt benigne (judecătorii din Colegiul de conducere al Curții de Apel București n-au simțit astfel, de vreme ce au hotărât să sesizeze „garantul independenței justiției”), CSM trebuie să ne explice, totodată, sensul art. 1 din Statutul Universal al Judecătorului, actualizat de Uniunea Internațională a Judecătorilor în luna iunie 2017, potrivit căruia independența judecătorului este indispensabilă pentru o justiție independentă, în respectul legii, independența judecătorului este indivizibilă”, mai spune Ciucă.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *