Acronimele obsesiei prezidențiale

În ultima vreme mă întreb din ce în ce mai des dacă Preşedintele României are sau nu consilieri, dacă înainte de ieşirea la declaraţii se consultă cu cineva sau o face după capul Măriei Sale. Întrebarea aceasta mă chinuie, recunosc, deoarece Iohannis a început, din ce în ce mai mult, să semene cu o femeie isterică ce după o ceartă cu amantul tună, fulgeră şi se răzbună pe prima persoană care îi iese în cale.

Citește și: Spar-Hanghelul Iohannis propovăduind Apocalipsa

Pentru Iohannis, cred că egalitatea există doar când se raportează la fizică, la distanţe, la  comisioane, la costuri şi alte lucruri din acestea cuantificabile. Despre egalitatea dintre cetăţenii României, Iohannis nu a auzit şi nici nu ar vrea să afle că există. Unii sunt unguri, unii sunt pesedişti, alţii sunt procurori, alţii sunt penelişti… Pentru el nu-i tot una să te cheme Kovesi şi să câştigi procesul cu statul român la CEDO şi să te cheme Ionescu Florel şi să nu ai parte de un proces echitabil în România.

Am ajuns să ne potrivim ceasurile după declaraţiile de presă ale preşedintelui, nici o zi fără Iohannis, iar în perioada aceasta a autoizolării şi a distanţării sociale, pentru mine, ieşirile acestea pe sticlă au început din ce în ce mai mult să fie un motiv de lehamite şi băşcălie (umorul este un factor de relaxare în aceste momente).

PE-SE-DE, CE-CE-RE, U-E! Acronimele preferate ale preşedintelui i-au mai oferit un prilej să se mai arate puţin naţiunii şi să pozeze cu emfază într-un conducător de stat vigilent şi protector.

Nu mi-l amintesc pe Johannis la fel de indignat când presa relata faptul că România este cel mai reclamant stat la CEDO, fiind urmată de Turcia şi Rusia, nu l-am văzut atât de ferm în a lua nişte măsuri împotriva judecătorilor şi procurorilor care au încălcat drepturile cetăţenilor întorşi cu deciziile în braţe de la CEDO şi nici tot atât de preocupat de soarta bugetului statului care a fost nevoit să plătească despăgubirile nu l-am perceput a fi.

Nici nu cred că s-ar fi aşteptat cineva la vreun gest de empatie din partea lui Iohannis, însă a devenit foarte supărătoare ipocrizia preşedintelui şi modul discreţionar în care înţelege să acţioneze. Tonul său aduce din ce în ce mai mult cu cel al unui dascăl care trebuie să predea la o clasă cu probleme. În felul acesta tratează în ultima vreme Iohannis România, încercând să ne prezinte imaginea conducătorului providențial, a cărui menire este aceea de a ne călăuzi pe drumul cel bun, acum când lumea toată se destramă.

Megalomania preşedintelui a ajuns să capete dimensiuni dezastruoase, pe care refuză să le conştientizeze. Bunăoară, după afirmaţiile privind planurile de vânzare a Ardealului către Ungaria, publicaţia Der Spiegel îl numeşte pe Iohannis un agitator. După toată această tevatură şi după ce toate redacţiile de presă au alocat spaţii întregi acestor declaraţii halucinante, Iohannis vine cu alte declaraţii la fel de halucinante, referindu-se la credibilitatea din ultimii ani a deciziilor Curţii Constituţionale. Cu un adevăr trunchiat, scris pe prompter, şi-a pregătit decredibilizarea celei mai incomode instituţii din mandatul său. Nu vreau să fiu un profet al dezastrului, dar această decredibilizare a Curţii Constituţionale pe care chiar premierul Orban s-a pregătit să o anunţe după decizia CEDO şi după intervenţia preşedintelui, este tot un plan pus la punct “pas cu pas” pentru legitimarea unor abuzuri care s-au comis în această perioadă. Curtea Constituţională este cea care trebuie să se pronunţe pe excepţia de neconstituţionalitate formulată de către Avocatul Poporului cu privire la instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi tot Curtea Constituţională trebuie să se pronunţe pe un alt subiect sensibil, ce a făcut obiectul multor discuţii înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus, şi anume, cel cu privire la tăierea pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Singura instituţie care mai poate ţine piept tăvălugului deciziilor discreţionare este Curtea Constituţională. După PE-SE-DE a venit rândul CE-CE-RE! Repetând aceste acronime, preşedintele României încearcă parcă să creeze hologramele unor duşmani de temut, uitând că, aşa cum spunea Cicero, “adesea, omul îşi este singur cel mai mare duşman”.

Încercările acestea de învrăjbire şi de decredibilizare a unor instituţii care stau la baza statului de drept funcțional şi democratic ne-au fost livrate sistematic în mandatele lui Traian Băsescu şi aceasta este dovada faptului că România, de cele mai multe ori, nu este distrusă de forţe din exterior, ci chiar de către cei care au fost aleşi să-i fie cârmuitori. 

 

Ciprian Demeter

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *