Israel nu exclude o anexare israeliană a unor teritorii din Cisiordania

Ambasadorul Statelor Unite în Israel, Davi Friedman, nu exclude o anexare israeliană a unor teritorii din Cisiordania, transmite Reuters.

Într-un interviu publicat sâmbătă de ziarul New York Times, Friedman a refuzat să spună cum ar reacţiona Washingtonul în cazul anexării de către Israel a unor teritorii palestiniene, în schimb a remarcat: „Într-adevăr nu avem un punct de vedere până nu înţelegem în ce măsură, în ce condiţii, de ce are sens, de ce este bună pentru Israel, de ce este bună pentru regiune, de ce nu creează mai multe probleme decât rezolvă”, informează agerpres.ro.

Citește și:

Casa Albă pregăteşte o propunere de pace între Israel şi palestinieni, pe care preşedintele Donald Trump a numit-o „acordul secolului”, însă nu au fost dezvăluite detalii. Majoritatea ţărilor consideră ilegale coloniile israeliene din Cisiordania, teritoriu ocupat de Israel după războiul din 1967, reaminteşte Reuters, menţionând că Israelul contraargumentează cu relaţiile istorice, politice şi religioase şi cu nevoile de securitate.

Planul de pace al administraţiei Trump urma să fie prezentat luna aceasta, la o conferinţă economică din Bahrain, însă probabil va avea loc o amânare, din cauza alegerilor anticipate programate în Israel pe 17 septembrie. Negociatorul-şef palestinian Saeb Erekat a replicat la interviul ambasadorului american arătând că „viziunea lor se referă la anexarea unor teritorii ocupate, o crimă de război conform legilor internaţionale”. Conducerea palestiniană a refuzat să mai discute cu SUA după ce preşedintele Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului. Palestinienii doresc ca partea de est a oraşului, ocupată de Israel în 1967 şi anexată fără acceptul comunităţii internaţionale, să fie viitoarea lor capitală.

Preşedintele american a recunoscut în martie şi suveranitatea israeliană asupra Înălţimilor Golan, cucerite de Israel de la Siria în acelaşi război şi ulterior anexate.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat în aprilie că poziţia americană referitoare la Golan arată că ar putea fi anexate şi teritoriile ocupate de colonii israeliene din Cisiordania „printr-un proces treptat”, cu recunoaştere din partea SUA.

Sursa foto: Jewish Voice for Peace

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *