METEO

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare de ploi torenţiale, valabilă până duminică seara, la ora 22, fenomenele periculoase urmând să aibă loc în aproape toată ţara. Potrivit ANM, de vineri până duminică, în cursul după-amiezilor şi serilor, vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin ploi ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi izolat grindină.În intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă ce vo r depăşi local 20 l/mp şi izolat 30 – 40 l/mp. ANM arată că astfel de fenomene se vor semnala mai ales în zona de munte şi cu caracter local în cursul zilei de vineri îndeosebi în Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova şi Muntenia, iar sâmbătă ploi sunt semnalate în special în centrul şi nord-estul teritoriului. Totodată, meteorologii spun că în regiunile sudice şi sud-estice, mai ales în după-amiezile de vineri şi sâmbătă, disconfortul termic va fi ridicat, cu valori ale indicelui temperatură-umezeală (ITU) ce vor depăşi local pragul critic de 80 de unităţi.

Facebook Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *